Originea omului (replica maimutelor)

ape460

Via Mihaela (comentariu pe blogul lui Mircea Badea)

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii…
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator..
Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!

Pozitia “Rodeo”

imagesfaceless1_smallvia

Lady Gaga la New York’s Fashion Week

32811pcn_gaganip05

Motto:  ”Good or bad publicity is GOOD publicity”

Acesta este, se pare, si principiul dupa care se ghideaza cea mai recenta diva a show bizului modern. Lady Gaga nu ezita sa socheze la fiecare aparitie. Dupa showul incredibil de la VMA si-a facut aparitia la after party-ul New York’s Fashion Week intr-o tinuta semi transparenta si a cantat o varianta “Poker face” doar pian & voce. Personal aceasta varianta nu m-a prea incantat insa publicul se pare ca apreciat-o (sau poate doar felul in care a fost “dezbracata”).

Judecati si voi prestatia:

via yeeah.com

Bancul saptamanii

Cel mai fain banc pe care l-am citit saptamana asta este postat de Inbalarii pe blogul Mirelei Mustata.

A Romanian, a Jew and a Somali under a tree. A caterpillar gets on the Romanian’s shoulder. The Romanian throws the caterpillar at the Jew, the Jew throws the caterpillar at the Somali, the Somali picks up the caterpillar and eats it. Another caterpillar gets on the Romanian…. (continuarea aici).

Adaugirea din final este extraordinara. Fara ea bancul ar fi fost neterminat.

Bancuri de criza

yellow_guy_smiling_really_big_hg_wht

Cel mai tare banc de cand a inceput criza si pana acu’ l-am citit azi la Varanus pe blog. Nu-l reproduc, insa il puteti citi aici: ” Blog Varanus” 

Cadou de casa noua

Se plangea Curvette ca s-a mutat in casa noua si n-are si ea un banner mishto (care eventual sa mai si faca blink, blink). Pentru ca ma simt generos acu’ inainte de Craciun mi-am exersat putin skilurile prafuite in ale Photoshop-ului si uite ce a iesit.  Pentru un efect maxim recomand schimbarea background-ului in negru.

PS Pentru a vedea cum functioneaza….click pe imagine

banner-curvette1

Mircea Badea

mircea-badeaPrima data am crezut ca e facut la mishto de vreun blogarash insa dupa ce am vazut ca Victor Citacu ii face publicitate tind sa cred ca minunea s-a produs: Mircea Badea nu mai e virgin (in ale blogingului). Sunt curios sa vad evolutia acestui site deoarece cred ca va urca foarte sus in foarte scurt timp. Pana una alta tre’ sa-l bag repejor in blogroll ca sa il am la indemana.

Tarieste-ti viata

nb318.jpg

Cabral a zis-o mult mai bine decat puteam eu sa o fac. Sunt 100% de acord cu aceast concept. Aveti aici linkul.

Cerşeşte.ro

cerseste.jpg
O idee trasnita dar cat se poate de originala. Nu stiu daca acest concept este preluat de pe undeva insa este o initiativa inedita. Daca macar un vizitator isi rezolva o problema reala atunci aceasta pagina si-a atins scopul.

clandestino.ro

clandestino.jpg

www.clandestino.ro De obicei nu fac reclama insa situl asta imi place. Grafica arata bine, culorile sunt vesele, gasesti multe chestii cool. Merita mentionat ca tot aici este si un radio online care baga muzica faina.Vi-l recomand cu caldura. Keep up the good work!